Strãini

Eram cândva doi visãtori

Prin lumea fãrã vise.

Eram doi tainici cãlãtori

Printre speranţe ninse.

Am fost şi vise şi pãcat

Şi umbrã de iluzii,

Şi mi-amintesc cum ai plecat,

Prin vise când ȋntârzii.

Am fost iubiţi ȋn seri de foc

Am fost şi ȋngeri şi profani.

Dar niciodatã,-n niciun loc

Noi doi n-am fost duşmani.

Am fost prieteni, am fost fraţi,

Am fost doar doi nebuni.

Dar astãzi, daca mã-ntrebaţi,

Azi... suntem doi strãini.